CUM ESTE SĂ MUNCEȘTI ÎN LAPONIA ÎN TIMPUL IERNII? ANGAJAȚII NOȘTRI VĂ ÎMPĂRTĂȘESC EXPERIENȚELE LOR

Lucrezi in Laponia

V-ați întrebat vreodată cum este să lucrați în ținutul lui Moș Crăciun, unde strălucește aurora boreală, iar tărâmul înghețat este real? Am luat legătura cu câțiva dintre angajații noștri care lucrează în Laponia, în diferite poziții și i-am rugat să ne împărtășească experiențele lor. Acest interviu vă va oferi o perspectivă asupra unei zilei obișnuite de lucru în domeniul turismului și asupra vieții lor în Laponia. De asemenea, veți afla dacă această aventură este una pe care ei ar recomanda-o și altor persoane. Dacă sunteți atras de munca sezonieră în Laponia, asigurați-vă că nu ratați opiniile persoanelor de la fața locului asupra vieții și muncii în Laponia.

 

Karol Adamczyk, 41 ani, din Polonia: „Să lucrezi în Laponia este o adevărată plăcere.”

  1. Unde lucrați în prezent și de ce ați ales să veniți în Laponia?                                                      

În prezent, lucrez în Satul lui Moș Crăciun din Rovaniemi. Am ales Finlanda pentru că, fără această oportunitate de muncă, șansele să vin vreodată în această țară nordică ar fi fost foarte mici. Nu am mai fost niciodată aici și îmi place să explorez locuri noi.

  1. Cum ați aflat despre Barona și despre oportunitățile de muncă pe care le oferim?

Un prieten care a avut o experiență de muncă foarte bună cu Barona mi-a recomandat agenția.

  1. Ce știați despre această țară înainte să vă mutați în Finlanda? Ce v-a încurajat să veniți aici?

Știam foarte puține lucruri despre Finlanda, dar voiam să aflu mai mult despre această țară fascinantă. Oare Moomins și Moș Crăciun pot fi considerate drept cunoștințe despre Finlanda?

  1. Ce v-a surprins cel mai mult după ce ați ajuns în Laponia?                                                                      

Am fost surprins de ospitalitatea și de amabilitatea finlandezilor, dar și de modul în care aceștia trăiesc și își petrec timpul liber.

  1. Care a fost cea mai dificilă provocare pe care ați întâmpinat-o, în ceea ce privește lucrul în Laponia?    

Nu au existat dificultăți deosebite. La început, nu eram sigur dacă mă voi descurca, dar s-a dovedit că nu aveam motive de îngrijorare. Finlandezii vorbesc fluent limba engleză, așa că nu au existat probleme de comunicare.

  1. Cum ați descrie viața și munca în Finlanda?                                                                        

Să lucrezi în Laponia este o adevărată plăcere. În Finlanda, cultura și etica muncii sunt la cel mai înalt nivel. Țara este foarte bine organizată, din toate punctele de vedere. Aici, munca este lipsită de stres – toată lumea este egală și politicoasă și nu te privește nimeni de sus. Finlandezii sunt calmi, amabili, statornici și incredibil de săritori. Finlanda este a șaptea țară în care lucrez. Trebuie să recunosc că îmi place cel mai mult, în ceea ce privește posibilitățile de câștig și sănătatea mea mentală. În Finlanda nu există nepotism, comportament șiret, bârfă sau agresivitate. Finlandezii nu te judecă în funcție de cine ești sau de unde vii. Sunt oameni pașnici și nimeni nu se amestecă în viețile altora.

  1. Cum este atmosfera în cadrul echipei dvs.?

Mă adaptez fără probleme la noul meu loc de muncă. Lucrez într-o echipă multinațională și am mulți prieteni cu care mă înțeleg foarte bine.

 

  1. Ați avut șansa să experimentați activitățile tipice finlandeze, cum ar fi sauna sau mersul cu sania trasă de câini? Care a fost cea mai memorabilă experiență?    

Am văzut aurora boreală, iar aceasta a fost spectaculoasă. Am mers cu sania trasă de reni, ceea ce a fost o experiență palpitantă și de neuitat.

Merg la saună de patru ori pe săptămână și „fac baie” în zăpadă, în loc de un duș rece. Te obișnuiești cu asta după ce o faci a doua oară și sincer, nu-mi pot imagina viața fără saună.

 

  1. Laponia este cunoscută, în general, pentru vremea sa capricioasă. Ne puteți spune câteva lucruri despre vreme și despre modul în care ați resimțit frigul?                                                                                                  

În ceea ce privește vremea și temperatura, este extrem de frig. La -25 °C, lenjeria termică este obligatorie. O port de fiecare dată când ies din casă. De asemenea, încălțămintea călduroasă de bună calitate, mănușile și hainele de iarnă sunt esențiale. Locuințele sunt foarte călduroase și confortabile.

Zăpada începe să cadă din noiembrie și este din belșug, așa că, dacă îți place iarna, nu vor fi probleme. Până acum, temperatura a fost mereu sub zero grade. De obicei sunt -10 °C, dar s-a întâmplat să fie -25 °C câteva zile la rând.

 

  1. Cum v-a ajutat Barona în timpul șederii dvs. în Finlanda?                                    

Barona este o companie cu totul aparte. Oferă servicii de cea mai bună calitate și ajută străinii care vin aici să depășească toate problemele, de la găsirea unui loc de muncă până la îndeplinirea formalităților fiscale. Barona dă dovadă de foarte mult profesionalism, în ceea ce privește relația cu clienții și garantează plata corectă și la timp a salariului. Sunt de-a dreptul impresionat.

Vă recomand din toată inima să lucrați cu Barona. Sunt mulțumit, și, până la urmă, despre asta e vorba!

 Oferty pracy w Laponii

 

 

Agnieszka Janowicz, 45 ani, din Polonia: „Viața aici este foarte liniștită.”

  1. Unde lucrați în prezent și de ce ați ales să veniți în Laponia?                                                  

În prezent, lucrez în Satul lui Moș Crăciun din Rovaniemi. Este cel de-al doilea sezon în care mă aflu aici. Mi-am depus candidatura pentru acest post anul trecut, deoarece eram curioasă în legătură cu această țară.

  1. Cum ați aflat despre Barona și despre oportunitățile de muncă pe care le oferim?                      

Căutam un loc de muncă sezonier. Dacă îmi amintesc bine, am văzut online anunțul de angajare al Barona și mi-am depus candidatura.

  1. Ce știați despre această țară înainte să vă mutați în Finlanda? Ce v-a încurajat să veniți aici?

Nu știam mare lucru despre Finlanda. Dar pe parcursul procesului de recrutare am început să caut mai multe informații. Pentru mine, cel mai mare avantaj este densitatea redusă a populației ;).

  1. Ce v-a surprins cel mai mult după ce ați ajuns în Laponia?                                                                      

Liniștea totală.

  1. Care a fost cea mai dificilă provocare pe care ați întâmpinat-o, în ceea ce privește lucrul în Laponia?    

Nu a fost prima mea ședere într-o țară străină, așa că nu pot spune că m-am confruntat cu dificultăți serioase. Dar dacă trebuie să mă gândesc la o provocare, atunci aș putea menționa învățarea limbii finlandeze.                  

  1. Cum ați descrie viața și munca în Finlanda?                                                                        

Îmi place foarte mult să lucrez și să trăiesc aici. Nu simt că sunt la serviciu, pentru că atmosfera este plăcută și prietenoasă. Viața aici este foarte liniștită.

  1. Cum este atmosfera în cadrul echipei dvs.?

Echipa mea este multinațională, dar reușim să ne înțelegem, în ciuda diferențelor dintre noi. Și am întâlnit aici oameni foarte interesanți.

  1. Ați avut șansa să experimentați activitățile tipice finlandeze, cum ar fi sauna sau mersul cu sania trasă de câini? Care a fost cea mai memorabilă experiență?    

Am încercat câteva activități, dar nu îmi place foarte mult sauna. În schimb, aurora boreală apare frecvent și este minunată.

  1. Laponia este cunoscută, în general, pentru vremea sa capricioasă. Ne puteți spune câteva lucruri despre vreme și despre modul în care ați resimțit frigul?  
Frigul nu este extrem, dar iernile sunt lungi. Sezonul trecut am început să practic înotul pe timp de iarnă și vreau să continui și anul acesta. Recomand cu căldură acest tip de activitate. Singurul sfat pe vi-l pot da este să vă îmbrăcați cu haine călduroase și de calitate și să luați multă vitamina D pe timpul verii, pentru a compensa lipsa luminii solare în timpul iernii ;).
  1. Cum v-a ajutat Barona în timpul șederii dvs. în Finlanda?                                    

Încă de la început am fost în permanentă legătură cu Kirsi, consultant resurse umane la Barona care a fost întotdeauna bucuroasă să mă ajute, nu numai în chestiuni legate de locul de muncă.

 

Work in Lapland during winter

 

Anna Jamrozik, 36 ani, din Polonia: „Oamenii sunt foarte primitori, în ciuda faptului că locuiesc atât de departe în nord.”

  1. Unde lucrați în prezent și de ce ați ales să veniți în Laponia?                                                  

În prezent, lucrez în Rovaniemi, în Satul lui Moș Crăciun. Fac curățenie în hoteluri și sunt supraveghetor. Am descoperit o ofertă de angajare aici din pură întâmplare.

Îmi doream mai mult să merg în Suedia sau în Norvegia. Cu toate acestea, căutând prin ofertele de muncă din străinătate, am dat peste cea din Rovaniemi. În Finlanda se găsesc cu siguranță locuri de muncă pe tot parcursul sezonului de iarnă.

  1. Cum ați aflat despre Barona și despre oportunitățile de muncă pe care le oferim?                      

Am aflat despre Barona în timp ce căutam un loc de muncă în nordul Europei. Pe unul dintre site-urile populare de angajare, era prezentat un post de muncă în Laponia, ce oferea posibilitatea unei angajări într-un hotel din Rovaniemi.

  1. Ce știați despre această țară înainte să vă mutați în Finlanda? Ce v-a încurajat să veniți aici?

Înainte de a veni în Finlanda știam câteva lucruri despre această țară și mă uitam la vloguri ale unor persoane care locuiesc aici. Dar la început, nu m-am gândit că o să ajung aici.

  1. Ce v-a surprins cel mai mult după ce ați ajuns în Laponia?                                                                      

Am fost surprinsă că renii nu sunt chiar atât de mari, ci mai degrabă cât niște măgari :D. De asemenea, am fost surprinsă că oamenii sunt foarte primitori, chiar dacă locuiesc atât de departe în nord.

Până și străinii din magazine sau de pe stradă vor câteodată să stea de vorbă și îți zâmbesc sincer. Și că după un timp, gerul la -15 °C se simte mai blând. Doar după ce temperatura coboară sub -20 °C spunem că este frig.

De asemenea, am crezut că Rovaniemi este un oraș mic, dar este destul de mare - sunt 65.000 de locuitori și există restaurante, baruri și cluburi.

Fiind vegană, nu eram sigură dacă într-un astfel de loc voi avea la dispoziție o varietate mare de fructe și legume din care să pot alege. Dar am descoperit repede că aici poți găsi chiar și produse exotice, cum ar fi fructul dragonului.

  1. Care a fost cea mai dificilă provocare pe care ați întâmpinat-o, în ceea ce privește lucrul în Laponia?    

Doar formalitățile administrative, cred. Pentru că după ce ajungi aici, trebuie să te prezinți la mai multe birouri, cum ar fi administrația fiscală. Și toate aceste formalități au fost un coșmar pentru mine. Din fericire, Kirsi - consultantul resurse umane Barona - m-a ajutat pe parcurs.

  1. Cum ați descrie viața și munca în Finlanda?                                                                        

În Finlanda ești în siguranță. Poți să te plimbi fără teamă chiar și noaptea târziu, îți poți lăsa mașina descuiată sau îți poți lăsa poșeta nesupravegheată pentru o vreme. Dacă ajungi aici cu câtva timp înainte de începerea iernii, te vei obișnui în mod natural cu zilele scurte și cu frigul. Este convenabil să te deplasezi cu mașina, deoarece aici nu este prea mult trafic și nici măcar drumurile înzăpezite nu reprezintă o problemă. Chiar și cunoscând doar limba engleză, putem organiza tot de ce avem nevoie și putem comunica cu localnicii.

  1. Cum este atmosfera în cadrul echipei dvs.?

Acesta este cel de-al sezon pentru mine, așa că în echipă sunt acum alte persoane. Echipa noastră era un grup fantastic. Cu toții am devenit repede prieteni buni și ne petreceam timpul împreună, atât la serviciu, cât și în afara acestuia. Cu toții erau întotdeauna amabili și prietenoși cu ceilalți.

  1. Ați avut șansa să experimentați activitățile tipice finlandeze, cum ar fi sauna sau mersul cu sania trasă de câini? Care a fost cea mai memorabilă experiență?    

Încerc să profit de oportunitățile pe care le oferă Finlanda. Am văzut aurora boreală și am mers cu sania trasă de câini și cu snowmobilul, am înotat într-o copcă făcută în râu, am făcut saună, am sărit în zăpadă și am înălțat focuri de tabără la -20 °C. Seara, facem snowboarding pe pârtia din apropiere, iar anul acesta chiar am început să învăț finlandeza la școala din localitate.

  1. Laponia este cunoscută, în general, pentru vremea sa capricioasă. Ne puteți spune câteva lucruri despre vreme și despre modul în care ați resimțit frigul?                                                                                           

Sunt o persoană căreia îi plac atât climatele reci, cât și cele calde. Așa că m-am obișnuit repede cu frigul. Chiar și atunci când este ger extrem, eu lucrez în pantofi sport și tricou. Dar în timpul liber, atunci când faceți snowboarding sau vă plimbați, vă recomand să purtați încălțăminte călduroasă, jachetă și, cel mai important, mănuși. Și să vă îmbrăcați în straturi. Dar într-adevăr, deoarece aici aerul este mai uscat, nu simți atât fel de tare frigul. Pentru a vă apăra de frig, există branțuri suplimentare care vă încălzesc pantofii sau mâinile.

  1. Cum v-a ajutat Barona în timpul șederii dvs. în Finlanda?                                    

Barona m-a ajutat cu toate problemele legate de începerea muncii aici. Ne-au luat de la aeroport și au organizat totul înainte de sosirea noastră. În cazul oricăror probleme, știu că pot conta pe cei de la Barona. În plus, dacă aș avea orice întrebări legate de șederea sau de munca mea aici, îi pot întreba oricând. Chiar dacă ceri ajutor pentru rezolvarea unei probleme la administrația fiscală, de exemplu, cei de la Barona sunt bucuroși să te însoțească, pentru a rezolva orice problemă. Chiar îi recomand!

 Praca w Laponii

 

Deci, ce părere aveți? V-ar plăcea să descoperiți natura unică a Laponiei, atmosfera liniștită și să faceți parte dintr-o comunitate internațională extraordinară? Verificați ofertele de muncă sezoniere din Laponia și depuneți-vă acum candidatura pentru postul potrivit dvs!