COSTURILE DE TRAI ÎN FINLANDA

test_hubspot

Dacă intenționați să vă mutați în Finlanda, probabil că, la un moment dat, vă veți întreba: cât costă să trăiești în Finlanda? Așadar, cât este de tentant să lucrezi și să locuiești în Finlanda, ținând cont de cheltuielile și costurile lunare? Înainte de a lua decizia de a vă muta, vă prezentăm pe scurt care sunt cheltuielile de bază lunare și prețurile în Finlanda, sintetizate și documentate cu exemple reale și referințe de costuri. Le analizăm împreună în cele ce urmează.

 

CHELTUIELILE PENTRU LOCUINȚĂ

Cheltuielile pentru locuință și cazare se află în topul listei de priorități atunci când vă mutați într-o țară nouă. Costurile chiriilor în Finlanda, ca oriunde de altfel, variază foarte mult în funcție de regiune (distanța față de capitală) și de zonă (urbană sau rurală). În general, costul mediu de închirierea a unui apartament poate varia între 13 și 25 de euro pe metru pătrat. Dacă veți închiria un apartament în Finlanda, veți vedea că, în practică, acest cost este influențat de mai mulți factori, printre care se numără împrejurimile, dimensiunea și starea apartamentului.

 

 

În plus, trebuie să adăugați cheltuielile lunare pentru utilități (electricitate, apă), care sunt de aproximativ 50-75 de euro de persoană. Pentru internet, va trebui să plătiți între 20 și 30 de euro pe lună.

Pentru a verifica prețurile pieței imobiliare dn Finlanda în timp real, puteți accesa câteva site-uri de închiriere apartamente:

 

COSTURILE DE TRANSPORT

Un abonament lunar pentru transportul public costă, în funcție de zonă, între 52 și 97 de euro, în timp ce un bilet pentru o singură călătorie costă între 2,80 și 4,20 euro. Copiii beneficiază de o reducere de aproximativ 50% din prețul biletelor. Totodată, părinții care urcă în autobuz cu un cărucior pentru copii beneficiază de transport gratuit. Biletele pentru mijloacele de transport pot fi achiziționate extrem de simplu prin intermediul aplicațiilor mobile, Finlanda fiind considerată drept una dintre cele mai avansate țări din UE în ceea ce privește digitalizarea. În cazul în care preferați un card de transport lunar, aveți la dispoziție și această opțiune.

În Finlanda, transportul public este folosit de majoritatea locuitorilor, deoarece este sigur, fiabil și mereu la timp. Pentru posesorii de mașină, însă, e important de adus la cunoștință faptul că prețul benzinei este de aproximativ 2,10 euro (benzină 95).

 

COSTURILE PRODUSELOR ALIMENTARE

Alimentele și băuturile nealcoolice au prețuri cu aproximativ 20% mai mari decât prețurile medii ale produselor alimentare din UE. Cu toate acestea, în multe market-uri se oferă reduceri de 30% la produsele care urmează să expire, cu puțin înainte de data limită de valabilitate. Cumpărând aceste produse puteți face economisi puțin și, de asemenea, puteți reduce cantitatea de deșeuri alimentare. Iată câteva exemple de produse alimentare de bază și costul acestora:

Pe de altă parte, pentru alcool, ar trebui să cheltuiți cu aproximativ 80% mai mult, în comparație cu prețurile medii din UE, iar costurile pentru tutun sunt cu 17% mai mari decât costurile medii din Uniunea Europeana. Ceea ce este specific pentru Finlanda este faptul că în această țară nu veți putea cumpăra băuturi alcoolice din market-urile obișnuite – de fapt, cu o excepție! Pe rafturile market-urilor locale veți găsi doar băuturi cu o concentrație alcoolică sub 5,5% , cum ar fi beri și unele vinuri slabe. Iar înainte de a ieși din magazin, casierul are dreptul de a vă cere și verifica documentul de identitate, iar în cazul în care nu îl prezentați, nu vi se va permite să cumpărați băuturile alcoolice. Da, chiar așa lucrează în practică! Singurul loc de unde puteți cumpăra băuturi mai tari este magazinul de alcool deținut de stat - Alko. Acest lucru se datorează politicilor stricte în materie de alcool în Finlanda, care vizează controlul consumului intern de alcool.

 

MASA ÎN ORAȘ

Aici va merge o mare parte din banii dumneavoastră. Sau, nu neapărat? Mâncatul în oraș este în general costisitor în Finlanda. De exemplu, la cină, pentru un fel principal ați plăti între 17 și 25 de euro. Dar există o alternativă pentru ca ieșitul la restaurant să nu bată atât de mult la buzunar – meniul de prânz. În Finlanda, se obișnuiește ca majoritatea restaurantelor și cantinelor să ofere meniuri speciale de prânz, adesea de tip bufet, unde puteți beneficia de porții destul de copioase la un preț total de circa 10 euro. Când vine vorba de cină, finlandezii pentru a se încadra într-un buget rezonabil, de obicei, mănâncă acasă, cu familia.

Un meniu de fast-food costă aproximativ 7 euro, în timp ce pentru o cafea + un produs de patiserie într-o cafenea va trebui să scoateți din buzunar aproximativ 7-8 euro.

 

ALTE CHELTUIELI - CUMPĂRĂTURI, HOBBY-URI, CULTURĂ ȘI DISTRACȚIE

Cât costă hainele și produsele vestimentare în Finlanda? Aici vorbim, de asemenea, despre costuri puțin mai mari în comparație cu alte țări din UE. De exemplu, pentru o pereche de blugi, veți plăti 85 de euro, pentru o rochie de vară aproximativ 35 de euro, iar pentru o pereche de pantofi de sport - 80 de euro. Desigur, puteți aștepta reducerile, deoarece în perioada promoțiilor (ianuarie și iulie) puteți cumpăra articole vestimentare cu reduceri de la 50%, până la 75%. Totodată, e bine să știți că dacă ar trebui să investiți într-un singur lucru în Finlanda, acela ar fi cu siguranță o îmbrăcăminte de iarnă de calitate. Hainele și încălțămintea de iarnă cu adevărat calitative sunt cele care vor face diferența în modul în care vă veți bucura de sezonul rece, care e destul de lung în Finlanda. Sau, așa cum le place finlandezilor să spună - nu există vreme rea, ci doar îmbrăcăminte proastă.

E greu de estimat la cât ar ajunge în Finlanda cheltuielile lunare pentru hobby-uri și distracție, având în vedere că aceste costuri depind foarte multe de stilul de viață, de pasiunile și de puterea de cumpărare a fiecăruia. Astfel, am încercat să redăm prețurile la câteva servicii de bază și cele mai frecvent activități cultural-sportive, de distracții și recreare:

 

Acum că v-am prezentat costurile lunare de bază pe diferite categorii și din varii locații din Finlanda (am luat în considerare media pe țară), sperăm că sunteți în măsură să vă creați o părere legat de cât de scumpă e viața în Finlanda și să decideți singuri care este nivelul costurilor în Finlanda. Desigur, înainte de a ajunge la o concluzie obiectivă, ar trebui să dispuneți de toate detaliile legat de nivelul de salarizare și de veniturile lunare estimative. Noi ne asigurăm că specificăm nivelul de salarizare pentru fiecare dintre pozițiile noastre vacante, astfel încât să puteți face toate calculele necesare înainte de a accepta oferta de angajare. Le puteți verifica aici.

Dacă vreți să aflați mai multe despre taxele în Finlanda și modul în care funcționează sistemul de impozitare, puteți citi următorul articol de pe blog.

 

Referințe:

https://www.numbeo.com/cost-of-living/country_result.jsp?country=Finland

https://www.finlandprices.com/cost-of-living-finland/

 

 

Topics: Viața în Finlanda